Mina Oița din Ciocănești- Frumusețile subteranului se lasă descoperite

A XI-a ediție a Festivalului Național al Păstrăvului din anul 2014 a însemnat pentru Ciocănești un moment important. Acesta a fost reprezentat de redeschiderea minei turistice Oița pentru accesul publicului. În prima etapă s-a dorit amenajarea în scop turistic a peste 800 de metri de galerii. Mina Oița din Ciocănești este singura din România din care, în trecut, se exploata mangan, iar acum este deschisă spre vizitare.

Mineritul a reprezentat o activitatea foarte importantă pentru oamenii locului, mai ales că partea de nord a țăriia fost întotdeauna o zonă cu activitate economică în minerit și metalurgie, sub diverse forme. Încă nu se știe foarte multe lucruri despre existența aurului pe Bistrița, dar faptul că sunt minereuri de fier în munții din zonă nu poate fi contestat. Tocmai de aceea există mai multe mine, iar una dintre ele a fost transformată într-un obiectiv turistic pentru ca cei curioși să se delecteze cu poveștile ghizilor și să afle mai multe despre una dintre cele mai vechi și durabile meserii. Foarte mulți dintre bărbații din Ciocănești au avut drept a doua casă una dintre cele 15 galerii de la Oița. Pentru cei mai mulți, mina reprezintă un obiectiv turistic, dar alții văd în ea motivul sănătății șubrezite sau chiar locul în care au văzut moartea cu ochii.

Din aceste 15 galerii care erau folosite pentru a se extrage minereu de mangan pentru producția de tablă, se vizitează doar 8, dar pe viitor se urmărește extinderea amenajărilor pe o distanță de 1,5 km.

Petrică Moroșan, unul dintre foștii mineri, care a lucrat în mina Oița timp de 27 de ani este în prezent administrator, paznic și ghid pentru cei care își doresc să viziteze. Acesta își aduce aminte cu nostalgie și amar de anii în care intra în subteran alărui de alte câteva sute de ortaci pentru a-și câștiga existența și pentru a-și întreține familia.

Turul minei începe cu un scurt instructaj pentru vizitatori și echipamentul pentru siguranță. La intrare, se vede un prim utilaj, mai exact un cărucior pe care minerii îl foloseau pentru a transporta minereul. Odată cu înaintarea în ,,inima pământului”, se lasă descoperit locul unde se ținea dinamita, dar și porțiunea din care se exploata minereul atunci când mina se închidea.

Chiar dacă nu este la fel de spectaculoasă precum o mină de sare și nu are statui sculptate sau lacuri din care să se reflecte lumina, mina Oița reușește să stârnească interesul turiștilor, a foștilor mineri care își aduc aminte de vremea tinereții, dar și tinerilor dornici să cunoască în ce condiții au muncit bunicii sau părinții lor.

Sursa: lumeasatului.ro