Istorisiri din spatele frumuseții unui sat de poveste (II)

Am ales să reluăm acest subiect deoarece considerăm că ar mai fi multe lucruri de spus, detalii pe care veți dori să le descoperiți înainte de a pătrunde mai adânc în istoria unui sat de poveste și a unui loc peste care timpul nu a trecut.

Așa cum vă spuneam și în primul articol, comuna Ciocănești a fost atestată documentar în anul 1400 prin intermediul unui hrisov. Acesta consemna primirea muntelui Suhard de către domnitorul Alexandru cel Bun. Cu toate că este vorba despre foarte mulți ani, comuna a devenit celebră în lume abia în anul 1950, atunci când au apărut primele case încondeiate cu modele populare care se regăsesc și pe ouăle tradiționale de Paște. Într-una din poveștile noastre, ,,Povești din Ciocănești”, vă făceam cunoscut faptul că denumirea satului provine de la meșterii fierari care își fabricau propriile arme chiar în atelierele lui Ștefan cel Mare din această zonă, de care domnitorul s-a folosit pentru a câștiga numeroase bătălii.

Prima casă încondeiată i-a aparținut Leontinei Țăran despre care v-am povestit și în articolul precedent. În anul 1950, femeia a decis că trebuie să renoveze casa primită de la socri, în care locuia. L-a însărcinat pe Dumitru Tomoioagă să se ocupe de acest lucru, un meșter cioplitor în lemn și zugrav cu reputație în sat. Doamna Leontina își amintea de fiecare dată cu plăcere de faptul că dorința ei era să aibă o casă cum nu mai are nimeni în sat, ceea ce a și reușit.

Inspirația doamnei Leontina a venit chiar de la cămășile, ștergarele și covoarele pe care le lucra singură. S-a consultat cu meșterul zidar și au hotarât ca modelele de pe țesături să se regăsească și în arhitectura casei. Acest lucru avea să aducă satului o popularitate răspândită chiar și printre turiștii străini. Încetul cu încetul, toate casele din Ciocănești au început să adopte modelele pe care doamna Leontina le-a scos la lumină, folosindu-se de propria locuință. Așa s-a ajuns ca, de la un capăt la altul, Ciocănești să devină un sat încondeiat. Chiar și instituțiile publice precum școala, grădinița, muzeul sau magazinele s-au supus acestui stil.

După cum vă puteți imagina, în spatele acestei imagini de poveste există o muncă destul de dificilă, pentru că vorbim despre un proces îndelungat. Pereții erau decorați abia după ce se usca motivul geometric sau floral făcut în relie, pentru că acesta urma să fie pictat. Culorile folosite erau cele specifice oului încondeiat din zona Ciocăneștiului, respectiv galben, roșu și negru, la care se mai adăuga și verde.

Frumusețea satului poate fi explorată și în interiorul caselor, nu doar la exterior. Este de ajuns să pătrundeți în casa doamnei Leontina pentru a descoperi o adevărată bogăție ce nu are estimare. Zestrea compusă din catrințe, ii, ștergare, covoare, perdele și multe alte lucruri care au rezistat timpului sunt cea mai mare moștenire de la părinți sau socri. Zecile de fotografii păstrate cu sfințenie spun tot atâtea povești pe care doamna Leontina Țăran le-a trăit de-a lungul vieții.

Voi cum reușiți să vă spuneți povestea? În Ciocănești, acestea prin viață foarte ușor, iar trecerea timpului nu va mai reprezenta un motiv de melancolie sau tristețe.

Surse foto: Cătălin Dumitrescu, Lupul Dacic, Monitorul de Dorna